Psihoterapie pentru copii
În cadrul ședințelor de psihoterapie pentru copii și adolescenți, similar altor tipuri de terapii, instrumentele de bază sunt comunicarea, crearea unei relații terapeutice sănătoase și construirea unui front comun, cu scopul soluționării problemei existente. Psihoterapia creează cadrul schimbării și oferă oportunitatea exprimării emoționale, ținând cont de disponibilitatea și ritmul familiei.
Specialistul se ghidează după principii adaptate nivelului de dezvoltare al copilului, dar și particularităților etapei de viață pe care o traversează familia. În practica sa, terapeutul se va folosi de curiozitate autentică, spirit ludic și mijloace creative, pentru a putea pătrunde în universul copilului.
Când apelăm la psihoterapie în cazul copiilor mici?
Copilăria se împarte în 3 etape: copilăria mică (0-3 ani), vârsta preșcolară (3-6 ani) și vârsta școlară mică/începutul pubertății (6-12 ani). În primii ani din viața copilului, familia trece printr-o readaptare continuă, întrucât nevoile se schimbă permanent.
Odată cu înaintarea în vârstă și lărginea orizontului social al copilului, apare nevoia de disciplinare și de formulare de reguli, precum și nevoia de apartenență la grupuri. Întrebările despre sensul vieții, moarte, propria sexualitate și primele semne ale pubertății marchează finalul copilăriei și trecerea în etapa adolescenței.
În oricare dintre aceste etape, nevoile esențiale ale copilului stau în sarcina familiei. Familia are datoria să îi asigure copilului, pe lângă nevoile de bază necesare creșterii și dezvoltării, nevoia de securitate, de apartenență și iubire, de estimare și recunoaștere și de realizare de sine.
Modul în care familia îndeplinește aceste nevoi și gestionează provocările, își va pune amprenta asupra viitorului adult.
Copilul generalizează ceea ce învață în familie, prin felurile în care se manifestă în familia extinsă, la școală și în grupurile sale sociale, iar, ca adult, la locul de muncă, în modul în care își alege partenerii, își formează familia și își crește proprii copii.
Rolul familiei în psihoterapia pentru copii mici
Atunci când disciplina și responsabilitatea sunt transmise și învățate sănătos, familia este guvernată de dezvoltare armonioasă. Însă tot copilul este cel care, ca oglindă a familiei sale, va semnala, prin comportamente problematice, adesea catalogate drept “răsfăț”, “obrăznicie” și “lipsă de educație”, că există un blocaj. Prin testarea limitelor, copilul provoacă sistemul (familia) la schimbare.
Cel mai frecvent părinții apelează la psihoterapie pentru copii atunci când observă comportamente problematice precum:
- lipsă de cooperare și comunicare;
- agresivitate și violență;
- conflict permanent cu fratele/sora;
- lipsă de socializare;
- prezența tulburărilor alimentare;
- prezența anxietății cu privire la anumite evenimente izolate (serbare, începerea unui curs, zborul cu avionul, etc.);
- fobii (de animale, de doctor, de spații deschise, de întuneric, de insecte, etc.);
- refuzul de a merge la grădiniță sau școală.
În funcție de etapa de vârstă și nivelul de cooperare al copilului, ședințele de terapie se pot desfășura prin joc sau prin comunicare, în prezența familiei, dar și individual, cu scopul de a crea un spațiu de siguranță și confort. În lucrul cu copiii, terapeutul apelează la flexibilitate și creativitate, pentru a îi ajuta să recunoască, să identifice și să își exprime emoțiile.
Terapeutul pornește de la a observa modul în care copilul folosește materialele de joc, cum realizează sarcinile sau ce povestește verbal și identifică dificultatea care se ascunde în spatele comportamentului problematic, apoi creează o strategie benefică pentru familie.
Când apelăm la psihoterapie în cazul adolescenților?
Adolescența este o perioadă caracterizată prin creștere și dezvoltare deosebită, dar și riscuri considerabile. Putem vorbi de debutul adolescenței undeva în jurul vârstei de 12 ani, etapă care se continuă până la 18-20 de ani. Adolescența se împarte în trei stadii: pubertatea (12-14 ani), pre-adolescența (14-16 ani) și adolescența propriu zisă (16-20 ani).
Adolescentul trăiește adesea o stare de incertitudine, între nostalgia copilăriei și nevoia psihologică de a își câștiga independența și de își găsi sensul vieții. Un adolescent înfruntă multe provocări, de la gestionarea transformărilor propriului corp, a schimbărilor de dispoziție și testarea limitelor, la încercarea de a își impune noul statut în interiorul familiei și societate.
Nu este deloc nejustificat ca în această perioadă de schimbări majore membrii familiei să devină necunoscuți unii pentru ceilalți și să fie nevoiți să facă eforturi pentru a se descoperi.
Schimbările de comportament ale adolescentului ocupă prim planul scenei familiei iar conflictul este adesea singura metodă de interacțiune.
Pentru a traversa cât mai sănătos această etapă plină de provocări și pentru a contracara efectele negative, un adolescent are nevoie de intimitate, comunicare și suport din partea familiei, validare, reguli și limite, încredere, responsabilizare, protecție și acceptare.
Rolul familiei în psihoterapia pentru adolescenți
Părinții necesită abilități de comunicare și ascultare, răbdare, respect, exprimare clară de reguli și disponibilitate, pentru a răspunde cu succes nevoilor adolescentului.
În terapia cu adolescenți, specialistul are rol de facilitator al negocierii regulilor. Familia are nevoie de mult suport și înțelegere pentru a face față reorganizării structurii sale. Terapeutul se folosește de strategia de mediator și formează echipă cu familia, care în acest moment se simte descurajată.
Scopul terapiei este de a oferi soluții, de a promova relaționarea eficientă, comunicarea constructivă și de a permite creșterea, dezvoltarea și, ulterior, separarea sănătoasă a adolescentului de familia de origine.
În funcție de nevoile familiei și în contextul trecerii în etapa în care adolescentul se pregătește să părăsească “cuibul”, terapia are în vedere și restabilirea rolurilor din familie, cu accent pe reconectarea partenerilor.
