Terapie ocupațională – Ce este terapia ocupațională și cui se adresează?
Terapia ocupațională (TO) studiază creșterea, dezvoltarea umană și interacțiunea unui individ cu mediul său înconjurător. În practica sa, terapeutul are ca scop identificarea efectelor sociale, emoționale și fiziologice ale tulburărilor/bolilor și modurile în care un diagnostic poate impacta viața de zi cu zi.
Aceste observații vin în ajutorul realizării unei strategii de lucru care promovează dobândirea sau redobândirea abilităților necesare traiului independent: abilități cognitive, fizice, sociale și motorii.
Scopul final al terapiei este de a permite clientului să devină autonom și să participe activ la o gamă largă de activități.
Domeniul de aplicabilitate și activitate a terapeutului ocupațional pornește de la pediatrie (copii/adolescenți cu dizabilități congenitale sau dobândite) și ajunge la persoane adulte cu afecțiuni cronice degenerative (inclusiv după intervenții chirurgicale), neurologice sau boli neurodegenerative.
Altă categorie de beneficiari o constituie persoanele cu adicții ori copiii fără familie, cărora li se oferă atât opțiunea terapeutică, cât și cea ocupațională, cu obiectivul de dobândire/redobândire a abilităților și încadrarea într-o activitate productivă sau reconversie profesională, după caz.
Care sunt beneficiile terapiei ocupaționale în tulburarea de spectru autist?
S-au înregistrat efecte benefice alte terapiei ocupaționale în multe tulburări de dezvoltare, însă în Tulburarea de Spectru Autist (TSA) are o importanță deosebită.
Un copil diagnosticat cu TSA prezintă frecvent dificultăți de comunicare și interacționare eficientă cu cei din jur, astfel activitățile și competențele sale de joc vor fi limitate. Terapia ocupațională vine în sprijinul său, cu scopul de a ajuta copilul să își dezvolte aceste abilități, atât în mediul familial și școlar, cât și alte medii de interes.
Un proces terapeutic corespunzător va avea în vedere integrarea copilului și creșterea șanselor sale de autonomie, punând în practică:
- activități fizice – ce servesc la conștientizarea și coordonarea mișcărilor;
- activități de joc – ce ajuta la interacțiunea și comunicarea spontană cu ceilalți;
- activități de dezvoltare – cu scopul dobândirii independenței;
- strategii de adaptare – pentru a face față schimbărilor ce apar în viața viitorului adolescent și adult.
În diagnosticele de TSA, programele de terapie ocupațională se concentrează adesea asupra abilităților de îngrijire personală, a gestionării problemelor senzoriale, a strategiilor de învățare și de socializare.
Specific, copilul va fi ajutat să dobândească:
- abilități de viață zilnică: efectuarea toaletei, îmbrăcarea, spălarea dinților și alte activități ce țin de latura auto-îngrijirii;
- abilități motrice fine: deținerea corectă a obiectelor, scrierea, tăiatul cu foarfeca, coloratul în contur;
- abilitați motrice grosiere: urcarea și coborârea scărilor, mersul cu bicicleta sau trotineta, suflatul în baloane, activități de curățenie;
- abilități de conștientizare a corpului și a relației cu ceilalți, corectarea posturii și a mersului;
- abilități sociale: relaționarea cu ceilalți copii sau adulți, rezolvarea problemelor, găsirea de soluții, așteptarea rândului într-un joc, gestionarea emoțiilor exagerate de bucurie sau furie la începerea sau terminarea unei activități sau joc.
Rolul familiei în procesul de recuperare
În cadrul Centrului de Psihoterapie și Psihopedagogie Specială Hope and Help, terapeutul ocupațional lucrează ca parte a unei echipe multidisciplinare, ce include specialiști, părinți și profesori, această interacțiune ajutând la stabilirea obiectivelor specifice în lucrul cu copiii cu autism.
Terapeutul ocupațional vine în întâmpinarea părinților sau aparținătorilor cu o strategie personalizată, ce include evaluare, terapie și soluții alternative în rezolvarea problemelor ce pot apărea în viața de zi cu zi a copiilor.
Metodele folosite de terapeutul ocupațional sunt adaptate și variate, și includ activități esențiale de dobândire de abilități și educare, puse în practică în moduri recreative, distractive și atractive pentru copil.
Extrem de important este ca aceste strategii să fie practicate, nu numai în sesiunea de terapie propriu zisă, cât și în afara acesteia, acasă, la școală și în alte medii în care copilul este expus în viața de zi cu zi.
Cu cât un copil este mai autonom, cu atât el va avea curajul să exploreze lumea înconjurătoare și să participe activ la viața sa. În urma unui proces terapeutic de succes, fiecare problemă întâmpinată va deveni o provocare pentru care copilul va fi capabil să găsească singur strategii adecvate.
