Terapie de recuperare în traumă – Ce este și cui se adresează?
La fel ca și corpul, psihicul uman poate fi rănit și traumatizat. O situație devine traumatizantă atunci când depășește capacitățile unei persoane de a face față provocărilor. Trauma acționează la nivelul emoțiilor, pe care le răscolește într-un mod extrem și conduce la trăirea unor sentimente greu de gestionat.
O experiență traumatică determină modificări de durată la nivel psihologic, fiziologic și comportamental. Spre deosebire de experiențele stresante sau cu încărcătură negativă semnificativă, unde simptomele se diminuează sau dispar treptat, în traumă acestea nu dispar niciodată complet, ci rămân în stare latentă, iar persoana devine vulnerabilă și percepe lumea înconjurătoare ca fiind nesigură și periculoasă.
Trauma este o experiență pur subiectivă, în care potențialul traumatic este activat în funcție de resursele persoanei și de maniera particulară în care trăiește experiența. Pe lângă traumele existențiale, care au legătură cu amenințarea la adresa propriei securități și vieți, cele mai comune tipuri de traumă sunt: trauma de atașament, de pierdere, de abandon, de identitate și de relație.
Efectele traumei
Numim traume acele evenimente neașteptate, extreme, care amenință bunăstarea și copleșește persoana. Cele mai comune situații care cauzează reacții traumatice sunt: abuzul, neglijarea, moartea violentă/prematură/bruscă a cuiva apropiat, accidente, suferință prelungită fizică, pierderi ambigue (pierderea apropiaților sau bunurilor în cazuri de dezastre naturale), pierderi stigmatizate (ca urmare a diferitelor diagnostice) etc.
Efectele traumei pot fi multiple. La nivel individual este afectată gândirea, care influențează la rându-i emoțiile și apoi comportamentele. Aici apare frecvent tulburarea de stres post-traumatic, unde are loc trăirea repetată a traumei în amintiri cu reverberații, pe fundalul unui sentiment durabil de amorțeală, cu simptome de depresie, anxietate, frică, absență, evitare și izolare.
La nivel social pot apărea efecte în sistemul credințelor si al semnificațiilor situaționale, de identitate, cu denaturarea perspectivei asupra lumii și modului de organizare a sistemului familial. Pot apărea dificultăți în procesul de comunicare si de rezolvarea a problemelor, pot fi afectate funcțiile și rolurile din familie, de la locul de muncă/școală sau din comunitate.
Una dintre consecințele importante ale traumatizării este legată de fenomenul de disociere (splitarea/ruperea în două părți) la care persoana apelează în momentul traumatizării, cu scopul de a se proteja psihic. Acest lucru se traduce în principal prin existența unui grad ridicat de confuzie în interiorul persoanei, cu stări de amnezie și pierdere a unor detalii importante.
În urma disocierii, partea sănătoasă păstrează capacitatea de reglare, empatia, abilitatea de auto-analizare, optimismul și încrederea, iar partea traumatizată înmagazinează amintirile despre traumă, cu aceleași comportamente, trăiri, emoții și reacții pe care le avea în momentul în care a avut loc trauma.
Obiectivele terapiei de recuperare în traumă
Terapia de recuperare în traumă este un tip de terapie specifică, țintită, pe termen lung, care urmărește să identifice și să înțeleagă în ce mod experiența traumatică a influențat starea de bine psihologică, comportamentală, emoțională și fiziologică a unei persoane.
Scopul terapiei este de a înarma clientul cu abilități și strategii pentru a înțelege, gestiona și procesa emoțiile și amintirile legate de evenimentul traumatizant, și, în final, pentru a se adapta acestuia. În cadrul terapiei este foarte important să se ajungă la acceptare, la recunoașterea traumei, reconstruirea realității și redefinirea identității, precum și la armonizarea personalității.
Atunci când vulnerabilitatea persoanei este semnificativă sau riscul retraumatizării este mare, se poate apela la un tip de terapie de scurtă durată, numită intervenție în criză. Pentru a fi eficientă, intervenţia în criză trebuie să asigure stabilizarea emoţională a persoanei, reducerea duratei şi intensităţii reacţiilor sale dezadaptative, restabilirea funcţionalităţii adaptative şi să asigure punerea sa în legătură cu alte servicii medicale, psihologice şi sociale, după caz.
O altă intervenție psihologică de urgență este debriefing-ul, care are loc imediat după evenimentul traumatic și care se adresează tuturor persoanelor care au participat la eveniment. Obiectivul este de a favoriza suportul intragrup, de a oferi un cadru formal, mediat de un terapeut și oportunitatea dezvăluirii gândurilor, trăirilor, emoțiilor și anxietăților, cu scopul de a integra cât mai sănătos și cât mai de timpuriu evenimentul traumatic.
