Creierul nu vede realitatea. O anticipează.

Sistemul nervos autonom are un singur scop: supraviețuirea. Nu fericirea, împlinirea sau sensul, iar dacă în trecut siguranța a fost asociată cu a nu deranja, a fi responsabil pentru ceilalți, a te adapta constant, a te controla emoțional, atunci sistemul nervos va continua să activeze aceleași tipare, chiar și atunci când pericolul real nu mai există.

Pentru corp, frica emoțională retrăită este identică cu un pericol fizic prezent. Cortizolul crește, respirația se scurtează, digestia se inhibă iar sistemul imunitar își schimbă funcționarea. Studiile din psihoneuroimunologie arată clar că stresul cronic și traumele nerezolvate reduc activitatea celulelor NK, dereglează axa HPA, cresc inflamația de fond și modifică răspunsul imun, uneori până la autoimunitate.

Corpul nu „greșește”. El doar încearcă să se protejeze cu mijloacele pe care le cunoaște.

De ce psihoterapia clasică nu este suficientă, de una singură

Psihoterapia este esențială, dar, în multe cazuri, nu este suficientă dacă nu include corpul. Trauma nu este doar o amintire ci mai degrabă este o stare fiziologică neterminată. Poți înțelege perfect de ce reacționezi într-un anumit fel și, cu toate acestea, corpul tău să continue să intre în alertă. Pentru că sistemul nervos nu se reglează prin explicații, ci doar prin experiențe repetate de siguranță.

Statistic, abordările care combină psihoterapia cu intervenții somatice au rezultate semnificativ mai bune în tulburările de anxietate, stres posttraumatic, boli cronice, afecțiuni autoimune, epuizare profundă. Aceste abordări lucrează la nivelul unde s-a produs ruptura.

Cele patru stări ale sistemului nervos autonom (pe scurt)

1. Ventral vagal – starea de siguranță, relație, prezență. Aici există calm, conectare, capacitate de a primi și de a crea.

2. Simpatic – luptă sau fugă. Hipervigilență, anxietate, iritabilitate, performanță pe termen scurt, epuizare pe termen lung.

3. Dorsal vagal – colaps, îngheț. Retragere, lipsă de energie, depresie, deconectare.

4. Stare mixtă – funcțional, dar încordat. Mulți oameni „reușesc” aici ani de zile, până când corpul spune stop (people pleasing).

Problema nu este să intrăm ocazional în simpatic, problema este să rămânem acolo prea mult timp. Și fără să știi minimul de teorie despre sistemul nervos și cum să aplici exerciții specifice, cel mai probabil rămâi deja în simpatic pentru prea mult timp.

Cum știi că sistemul nervos tău e în mod „supraviețuire”:

Dormitul nu te odihnește cu adevărat. Te trezești obosită, iar oboseala nu dispare, oricâte pauze ai avea. Reacționezi înainte să apuci să gândești, simți nevoia să controlezi ce nu poate fi controlat și trăiești cu o tensiune de fond care nu se mai oprește.

La nivel relațional, ridici ziduri fără să-ți dai seama. Nu te arăți vulnerabilă, îți este greu să te conectezi emoțional și petreci mult timp în disociere, deconectată de tine și de ceilalți. Siguranța interioară lipsește, iar corpul rămâne într-o stare de apărare.

Apare iritabilitatea. Nu mai ai răbdare cu copiii sau cu cei apropiați. Simți nevoia constantă de a te justifica sau, dimpotrivă, intri ușor în critică și vezi mai ales ce nu funcționează. Mintea devine fie excesiv de logică și argumentativă, ruptă de emoție și empatie, fie hiperempatică, preluând stările tuturor.

În corp, această stare se traduce prin inflamație, alergii, candida, tulburări metabolice sau autoimune. Slăbitul devine dificil, digestia și hormonii se dereglează, iar bucuria de prezent pare tot mai departe. Nu pentru că „e ceva în neregulă cu tine”. Ci pentru că sistemul tău nervos încearcă, de mult timp, să te țină în viață.

De ce rutina săptămânală pentru sistemul nervos este indispensabilă

Avem rutine pentru dinți, analize, sport, estetică, muncă, diete dar nu avem aproape deloc educație despre igiena sistemului nervos. Și totuși, el este baza tuturor celorlalte sisteme.

Am observat că aplicațiile virtuale cu specific somatic, cursurile online și exercițiile făcute singur acasă funcționează rar pe termen lung. Nu pentru că oamenii nu vor neapărat dar la început, sistemul nervos are nevoie de co-reglare, iar siguranța se învață în relație.
Corpul se reglează mai ușor în prezența cuiva deja reglat. De aceea, întâlnirile regulate, cu prezență fizică, într-un cadru sigur, sunt atât de importante, mai ales la început, până se formează noi obiceiuri.

Contextul modern: corporate, interior, lipsă de soare, lipsă de mișcare

Dacă lucrezi mult la birou, stai predominant în interior, ai puțină expunere la lumină naturală, faci mișcare limitat, atunci sistemul tău nervos este constant privat de semnalele biologice de siguranță. În timp, acest lucru poate contribui la dereglări hormonale, metabolice, imunitare și emoționale. Prevenția nu este un lux dar cu siguranță este o formă de maturitate.

Când există deja boală cronică sau autoimună

Aici, abordarea trebuie să fie mai frecventă și mai structurată, de regulă, de minimum două ori pe săptămână, cu lucru somatic ghidat, teme pentru acasă, psihoterapie în paralel, pentru că, în acest punct, limitele au fost deja depășite de mult timp iar corpul a preluat rolul de protector.

Dimensiunea spirituală

Ca om al credinței, cred profund că Dumnezeu ne-a creat pentru viață, nu pentru supraviețuire permanentă. Mulți oameni credincioși se luptă cu reacții automate de frică, rușine sau hiperresponsabilitate și le confundă cu lipsa de credință. De fapt, sunt răspunsuri ale sistemului nervos. Așa cum avem grijă de corp prin alimentație, tratamente, analize și medici, este la fel de firesc să avem grijă de sistemul nervos autonom.

Credința, psihologia și biologia nu se exclud dar se completează.

Ce poți face practic

Primul lucru important de înțeles este acesta: sistemul nervos nu se schimbă prin insight-uri rare și intense, ci prin ritm. Așa cum nu mergi o singură dată la stomatolog și te aștepți să fie suficient pentru tot restul vieții, nici reglarea sistemului nervos nu este un eveniment izolat. Este o practică regulată, simplă, repetată, așezată în viața ta de zi cu zi.

1.⁠ ⁠Creează o rutină săptămânală, Cea mai mare capcană este să aștepți motivația, starea potrivită sau timpul ideal.  O rutină reală înseamnă un angajament pentru un interval fix pe săptămână, la aceeași oră și în același spațiu, deoarece corpul învață siguranța prin predictibilitate, nu prin performanță.

2.⁠ ⁠Începe cu co-reglare, nu singură. Deși există multe aplicații, cursuri și programe online, majoritatea oamenilor nu le mențin pe termen lung. Nu neapărat din lipsă de voință, ci pentru că siguranța se învață în relație. La început, sistemul nervos are nevoie de prezența unui alt corp reglat. de un ritm ținut de altcineva și de un spațiu în care nu trebuie să te autosusții Abia după ce siguranța este internalizată, practicile individuale devin eficiente.

3. ⁠Dacă lucrezi mult la interior, prevenția devine esențială. Munca în spații închise, sedentarismul, lipsa expunerii la lumină naturală și stresul cognitiv constant mențin sistemul nervos într-o stare de activare subtilă, dar continuă. În timp, această stare poate contribui la dereglări hormonale, scăderea imunității, ulburări metabolice, epuizare și inflamație de fond, imposibilitatea de a slăbi în greutate datorită cortisolului în exces. Reglarea nu este un „moft wellness”, ci o formă de igienă neurofiziologică.

De ce această direcție este personală pentru mine

Experiența mea cu boala autoimună și un accident care aproape m-a lăsat paralizată m-au forțat să caut dincolo de explicații. M-au împins să înțeleg corpul, trauma și credința nu ca teorii separate, ci ca un întreg. Accesul la oameni potriviți, susținerea, studiul și legarea acestor perspective m-au adus aici. Am lucrat mult timp folosind mai multe abordări, însă adevăratele schimbări din viața mea au apărut atunci când le-am integrat pe toate și le-am lucrat în paralel atât somatic, emoțional cât și spiritual.

Nu ne schimbăm automatismele forțându-ne să fim mai pozitivi. Ne schimbăm reacțiile și alegerile atunci când sistemul nervos învață că este în siguranță. Dacă îți vei vedea linia vieții și a experiențelor prin care ai trecut din perspectiva sistemului nervos autonom, vei înțelege că există anumite capcane mentale care au devenit mecanisme de apărare în timp. Cu toții avem traume pentru că aceastea nu sunt neapărat un eveniment major sau vizibil. De cele mai multe ori trauma este la nivel subconștient și să manifestă în toate acțiunile de zi cu zi.

Trauma nu dispare dar poate fi integrată, fereastra de toleranță se poate lărgi iar spațiul interior va crește. Și din acel spațiu, viața devine din nou posibilă, relațiile vor fi autentice iar conectarea cu Dumnezeu va fi tot mai ușor de accesat, pentru că felul în care o persoană Îl percepe și Îl trăiește pe Dumnezeu este adesea influențat de calitatea relațiilor sale timpurii cu părinții sau îngrijitorii primari. Atașamentul, siguranța și disponibilitatea emoțională experimentate în copilărie pot modela modul în care sunt înțelese concepte precum iubirea, autoritatea, protecția și încrederea, inclusiv în raportarea la divinitate.

Această idee apare constant la intersecția dintre psihologia atașamentului, psihologia religiei și teologia pastorală. Nu este o regulă absolută, dar este o observație clinică și teoretică: relațiile timpurii pot facilita sau îngreuna experiența relațională a lui Dumnezeu, fără a o determina definitiv.

Concluzie

Dacă ar fi să o iau de la capăt cu parcursul meu dezvoltare psiho-emoțională și spirituală, cu siguranță aș fi ales să lucrez în primul rând cu sistemele de atașament, capcanele mentale și as fi abordat 100% relația cu mama și tata în paralel cu înțelegerea sistemului nervos autonom, terapia somatică și integrarea părților. Desigur, există multiple căi și abordări pe astfel de teme, însă cea la care m-am oprit eu, integrează valori creștine.

La cererea voastră, din martie voi facilita săptămânal grupuri de terapie somatică și terapie prin artă neurografică, iar acolo unde este nevoie voi facilita și ședințe individuale de psihoterapie integrativă. Experiența personală de viață m-a împins spre a urma o paletă vastă de cursuri și formări, astfel că astăzi pot avea o viziune amplă asupra psihicului uman care se poate exprima prin termenul de psihoneuroimunologie.

În cadrul grupurilor vom aborda elemente de Neurogym, lucru cu fascia, sistemul nervos, breathwork, TRE ș.a iar terapia prin artă neurografică este una dintre cele mai îndrăgite abordări pentru că nu forțează sistemul nervos să retrăiască trauma.

Dacă și tu te regăsești în cele descrise mai sus și dacă ești pregătită să aduci o schimbare reală în viața ta, te invit să ne cunoaștem. Vom face o evaluare inițială pentru a ști exact ce abordare îți este 100% potrivită. Grupurile vor fi de maxim 6 persoane și se vor forma în funcție de rezultate evaluării. Dacă simți că acum e momentul să faci pasul spre reinventarea vieții tale, îmi poți lăsa DM pe pagina de instagram sau mesaj pe whatsapp.

Cu drag,

Psih. Veronique.

Bibliografie orientativă

• Stephen Porges – The Polyvagal Theory

• Bessel van der Kolk – The Body Keeps the Score

• Peter Levine – Waking the Tiger

• Gabor Maté – When the Body Says No

• Lisa Feldman Barrett – How Emotions Are Made

• Studii din Psychoneuroimmunology Journal, Frontiers in Psychology, Nature Neuroscience

• Ana-Maria Rizzuto – The Birth of the Living God.
• Henri Nouwen – The Return of the Prodigal Son.