7 Comportamente comune ale persoanelor cu istoric traumatic
Ca și corpul, psihicul uman poate fi rănit și traumatizat. Spre exemplu, în medicină sunt denumite traumatisme “rănirile fizice cu distrugerea oaselor și a țesuturilor”. Referindu-ne la evenimentele de la nivelul psihicului, putem vorbi de rănire atunci când trăirile emoționale, gândirea, memoria sau imaginația nu mai funcționează normal sau sunt considerabil limitate.
O situație devine traumatizantă abia atunci când depășește capacitățile unui om de a face față provocărilor. În acest sens, aceeași situație poate avea pentru o persoană un efect traumatizant, iar pentru alta va constitui doar o experiență stresantă sau apăsătoare.
Trauma acționează în special la nivelul sentimentelor, răscolind emoționalul într-un mod extrem și duce la trăirea unor sentimente cumplite. Conform specialiștilor, acestea sunt cele mai comune 7 comportamente ale persoanelor cu istoric traumatic:
1. Atacuri de panică recurente
Persoanele care au fost nevoite să se confrunte cu trauma încă de timpuriu, se luptă adesea cu anxietatea pe parcursul vieții. Indiferent de tipul traumei experimentat, anumiți factori declanșatori încă îi pot afecta, accentuând trauma inițială la care au fost supuși.
Astfel de persoane devin foarte precaute, având în vedere că percep lumea întreagă ca fiind amenințătoare. Acesta este motivul pentru care se confruntă adesea cu atacuri de panică, chiar dacă la nivel conștient înțeleg că amenințarea nu este reală.
2. Activitate limitată
Orice experiență traumatizantă din perioada copilăriei poate transforma complet restul vieții unei persoane. Cei care au trecut prin experiențe traumatice vor face orice pentru a evita circumstanțele ce pot fi asemănătoare cu cele în care s-a produs trauma.
Persoanele cu istoric traumatic sunt deosebit de atente în orice moment și nu își asumă nici un risc, chiar dacă asta înseamnă că vor putea pierde oportunități importante. Preferă să rămână în zona de confort chiar și atunci când sunt conștiente că astfel nu-și vor atinge niciodată potențialul maxim.
3. Experimentarea fricii copleșitoare
Trauma poate afecta, în funcție de resursele persoanei, în nenumărate moduri. Pe unele dintre acestea nu le va conștientiza decât mai târziu, atunci când se transformă în fobii sau frici nejustificate, la nivel psihologic fiind asociate cu experiența traumatică. Frica se manifestă adesea și la nivel corporal, prin somatizări puternice: palpitații, senzație de amețeală, gură uscată, tremor etc.
4. Izolarea și anxietatea socială
În urma experimentării unui episod traumatic, unele persoane vor prefera să se izoleze, încercând să se ascundă de compasiunea, vina sau simpatia pe care cei din jur le-ar putea proiecta asupra lor.
5. Agresivitatea pasivă
Un comportament mult mai la îndemână decât înfruntarea propriu zisă a traumei, este răsfrângerea mâniei și a furiei pe cei din jur, Acesta este rezultatul sentimentelor reprimate și a angoasei puternice. Deși pot avea succes uneori, emoțiile ascunse vor începe în cele din urmă să-și găsească drumul spre exterior. Dacă persoana nu se va simți pregătită de confruntare, va apela la modalități pasiv agresive de exprimare, într-un efort de a rămâne subtilă în timp ce își spune punctul de vedere.
6. Tensiune constantă
Deși experiența traumatică se va fi încheiat cu mult timp în urmă, mecanismele de coping nu îi vor permite persoanei să o depășească, asta deși persoana poate fi conștientă de faptul că circumstanțele petrecute i-au schimbat traiectoria și modul de a percepe lumea înconjurătoare.
Creierul îi este blocat pe principiul celor trei F (fight, flight or freeze) și acest lucru provoacă o serie de conflicte interne și tensiune constantă, care împiedică persoana să își trăiască viața firesc. Grijile permanente fac parte din arsenalul lor de zi cu zi, acest comportament întâlnindu-se în special la supraviețuitorii abuzurilor fizice.
7. Victimizarea
Acest comportament apare atunci când persoana adoptă și trăiește în totalitate acest rol, evitând astfel singurătatea și retraumatizarea. Victimizarea îi oferă persoanei atenția și validarea de care are nevoie, dar atunci când “publicul” dispare, cu greu își poate găsi sensul vieții.
Add Comment